Despre miracole (și-n alt fel)

Hai să vorbim despre miracole!

Lumea contemporană se mișcă mai mult pe extreme. Ne impresionează lucruri nu neapărat spectaculoase și cu atât mai puțin importante, pe de o parte, iar pe de altă parte rămânem insensibili la lucruri cu adevărat remarcabile. Pot să dau exemple, însă oricine se oprește puțin și face liniște în sufletul său găsește afirmația mea corectă. Și astefel noțiunea de miracol e distorsionată. DEX 1998 definește miracolul astfel: fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar, iar NODEX (2002) completează cu sensul figurat: lucru cu calități extraordinare și imprevizibile, care provoacă admirație.
Am meditat în ultima perioadă la sensurile cuvântului miracol, în lungile mele drumuri cu mașina.

Ce-mi provoacă mie admirație? Ce este pentru mine miracol?

(fie în sens propriu, fie în sens figurat?)

Mi-am adus aminte de un poem ce se numește Rose Bud (Bobocul de trandafir).
It is only a tiny rosebud,
A flower of GOD’s design;
But I cannot unfold the petals
With these clumsy hands of mine.
The secret of unfolding flowers
Is not known to such as I.
GOD opens this flower so sweetly,
When in my hands they fade and die.

(E doar un boboc de trandafir,
O floare după planul lui Dumnezeu;
Dar nu-i pot desface petalele
Cu mâinile mele neîndemânatice
Secretul desfacerii petalelor florilor
Nu este cunoscut unora ca mine.
Dumnezeu desface această floare așa gingaș,
Când în mâinile mele ar păli și ar muri.)

Da, desfacerea unui boboc de trandafir e o mare minune, ca multe altele pentru care nu mai avem ochi.
Îmi spunea un prieten american că sunt oameni în New-York care nu știu cum arată stelele în realitate, datorită zgârie-norilor.
Cred că ochiul nostru pentru Dumnezeu se antrenează și privind creația Sa.
Am oprit într-o zi mașina lângă o pădure. Și printre copaci am văzut cam la 100 m două căprioare. Le-am privit o perioadă de timp și combinația de foșnet de pădure, murmur de pârâu și două căprioare mi s-a părut un miracol. Toate astea sunt cadourile lui Dumnezeu și fac viața frumoasă. Dacă ai ochi și inimă.

Dar și privind oamenii ai ce vedea

Multă vreme am crezut că nevăzătorii sunt cei mai nenorociți dintre oameni. Și pentru că nu avusesem contact cu ei credeam că sunt permanent deprimați și deprimanți. Nu cred că la voia întâmplării mi-a scos Dumnezeu pe câțiva în cale. Unul dintre ei are un spirit așa de bun și e gata să ajute pe oricine și chiar o face. Nu numai că nu își plânge de milă dar e foarte tonic.
Un altul are un cărucior electric și face cu acesta plimbări destul de lungi, avându-l ca ghid pe câinele său. Și mă gândesc că are încredere mai mare în câinele său decât am eu în Dumnezeu adeseori.
Un altul chiar e o minune. Acesta face plimbări în orașul său. Îl văd în diferite părți ale orașului său „însoțit” doar de bastonul său. Cum reușește să se orienteze în oraș nu știu. Pentru mine este o minune.

Și rămân la ideea că suntem înconjurați de miracole.

Ne trebuie „ochi” să le vedem!