Dacă astăzi ar fi ultima ta zi
Dacă astăzi ar fi ultima ta zi de viaţă, ce ai face?
Am auzit adesea întrebarea aceasta în predici, dar şi sub formă poetică, cu exact aceleaşi vorbe, sau măcar cu acelaşi înţeles.
Cum arată un creştin?
Una dintre disputele perpetue în creştinismul românesc contemporan este legată de exteriorul creştinului, în cel mai larg sens posibil (îmbrăcăminte, freză, podoabe, meserie, implicarea socială...).
În spatele cortinei
Este în natura noastră, ca fiinţe raţionale, să (încercăm să) explicăm orice.
În spectrul creştin, evanghelicii par şi mai înclinaţi spre exerciţiul acesta. Ne este greu să acceptăm că sunt lucruri pe care nu le înţelegem deocamdată, sau pe care nu le vom înţelege decât în viaţa de apoi.
Introducere (Aparenţele înşeală)
Dumnezeu se uită la inimă şi nu e influenţat de aparenţe. Omul îşi formează judecata influenţat de aparenţe, dar aparențele înșeală.
John Lennon şi radicalismul
John Lennon şi radicalismul este un subiect bun pentru colecția Aparențele Înșeală. De ce? Viața lui a a avut atâtea etape...