Arhiva pentru eticheta: Blogging

Scrisul care face bine

Cred că sunt un cititor „înrăit”. Nu e o laudă, e o constatare.
Citesc dinainte de cursul primar şi o fac cu voluptate.
E important ce citesc, însă în afară de calitatea lecturii recunosc că există o nevoie intrinsecă a mea de a citi.
Dacă nu am Tolstoi sau Balzac citesc Jules Verne sau Petre Ispirescu.

 

Când toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă…

Cuvinte populare: i-am zis, talk-show, blog, comentariu, chat, şuetă, taclale, taifas, vorbă, distracţie…

Cuvinte nepopulare: solitudine, tăcere, învăţabilitate, ascultare, meditaţie, concentrare…

Este fatalmente necesar ca şi creştinii să ia chipul societăţii contemporane?
Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale nu înseamnă deloc şi creşterea comunicării între indivizi.
De multe ori nu înseamnă decât sporirea numărului de cuvinte vorbite sau scrise şi a zgomotului (la propriu sau la figurat).

„Comunicarea” de tip talk-show: toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.
„Comunicarea” de tip şine de cale ferată: fiecare are discursul său, fără să fie interesat de convergenţa ideilor – monoloage paralele.
„Comunicarea” de tip bazar: fiecare vorbeşte despre ceva diferit
„Comunicarea” surzilor: fiecare vorbeşte, fără să fie capabil să audă.
„Comunicarea” aroganţilor: eu am intotdeauna dreptate.
Etc.

Când moare un blogger

Ce se întâmplă când moare un blogger?
Ce se alege de blogul său?
Ce lasă el în urmă?
Mi-au trecut aceste idei prin minte (şi inimă) de mai multă vreme.
Ionatan Piroşca a scris ultima dată în Jurnalul scrierii iubirii în 9 Ianuarie 2010 şi ceva mai târziu a plecat la Balul iubirii.
Citând cuvintele sale, „eu n-oi seca, chiar dacă am să mor” (Al Tău Bal), pot spune că ele se aplică şi conţinutului blogului său.
A.Dama, într-un mod original, aduce în discuţie aceeaşi problemă: „Doamne, vrei să-Ți faci reclamă pe blogul meu?”
În 24 Septembrie a plecat, pe drumul fără întoarcere, Sara Frankl, ce scria Gitzen Girl.
Iată cum se caracteriza ea:
„I’m just a girl who used to write for a magazine to make a living, and now writes a blog to make a life.
Extremely blessed, well-loved and choosing joy while learning that homebound doesn’t limit your life, just your location.
I hope you find something on here that makes you smile or makes you think.
Or both.”
Blogul ei nu a fost locul unde şi-a plâns de milă, ci locul în care a mângâiat pe alţii.
Şi asta rămâne.

 

Israel şi Palestina şi… bloggingul

Unul dintre subiectele fierbinţi din lumea diplomatică este intenţia palestinienilor de a solicita recunoaşterea statului Palestina de către comunitatea internaţională.
Cum era de aşteptat, lumea s-a polarizat: unii susţin această idee, iar alţii i se opun categoric.
Fiecare are dreptul să îşi susţină punctul de vedere; de dorit cu argumente.
Şi evenimentele sunt reflectate foarte ciudat: acelaşi eveniment e descris de către partizanii fiecărei poziţii în registre complet diferite.
Iată un exemplu.
Discursul lui Mahmoud Abbas, rostit la ONU, este prezentat de Pr. Mazin Qumsiyeh, pe blogul sau (via Persona), ca „strălucitor” (a brilliant speech).
Alan Elsner, în Charisma News, prezină acelaşi discurs ca „dur, distorsionat, plin de ură” (a harsh, distorted, hate-filled speech).
Sunt două lecturi diferite ale aceluiaşi discurs. (În cazul acesta există anumite circumstanţe.)
Dar e bun ca exemplu.
… şi pentru blogosferă.

La 6 luni

Blogul acesta e relativ tânăr. Are ceva mai mult de 6 luni de când a apărut.
Prima postare (Dez)informare – (de)fomare) este din 14 ianuarie 2011.
Nu am scris mult. Sunt doar 375 de postări, adică o medie de vreo două postări pe zi, dar la multe postări am fost doar redactor.
Am recitit prima postare, care era un fel de cartă a intenţiilor mele, pentru a vedea dacă am rămas fidel intenţiei iniţiale. Iată un extras:
„Demersul meu, pe acest blog, este de a informa corect, adică de a scrie ceea ce ştiu şi cred, să fiu onest cu viitorii mei cititori şi să circumscriu actul scrisului valorilor morale şi spirituale.”
Şi spuneam atunci:
„Dumnezeu şi cititorii mei să vegheze la aceasta!”
Acum după 6 luni întăresc aceste afirmaţii.
Din motive personale nu pot să scriu când şi cât vreau. Mi-ar fi plăcut să scriu mai mult material original sau de documentare, dar una este ce vrei şi alta ce poţi.
Am fost curios să vad care sunt postările cele mai accesate.
Iată lista primelor 20 (am exclus pagina de intrare şi cele de informare):

 

Declaraţii radicale: … mi se face rău de la stomac

Nu mie, ci lui Beni Fărăgău.
Când?
Când se uită la blogurile creştine.
Declaraţia a fost făcută la Conferinţa UCDR.

Vezi video min. 7.34

 

De ce nu ar trebui să comentezi niciodată pe un blog

Pe un ton amuzant, dar totuşi de luat în seamă, aşa este articolul De ce nu ar trebui să comentezi niciodată pe un blog, articol publicat de David Hartstein (JG Visual) pe ProBlogger.

 

Sfat bun şi pentru blogeri

No one knows who is listening, say nothing you would not wish put in the newspapers.
(Nu ştii cine ascultă, aşa că nu ar trebui să spui nimic ce nu ai vrea să apară în ziare.)
Charles Spurgeon

Varianta pentru blogging: nu ştii cine citeşte, aşa că nu publica ce nu ai vrea să fie citat.

Recomandare: Teatru radiofonic

Oarecum întâmplător, am ajuns pe blogul Teatru Radiofonic.
Este o surpriză plăcută acest blog, ce pune la dispoziţia vizitatorilor săi piese de teatru radiofonic.
Selecţia e foarte bună, iar dramatizarea excelentă.
Am crescut cu teatrul radiofonic.
Pe vremea aceea televizorul era mai zgârcit, deşi şi acolo a fost o perioadă în care teatrul îşi avea locul său.
Veţi întâlni piese ale lui Cehov, Goldoni, Ionesco, Sebastian, Hasek, Caragiale, Băieşu, etc.
În multitudinea de bloguri cu trivialităţi sau obscenităţi, acest blog este o oază pentru iubitorii teatrului de calitate.

Schimb de replici în blogosfera evanghelică (!)

Cei ce nu au simţul umorului sunt rugaţi să nu vizioneze următorul videoclip.
(Audienţă aproape generală. Videoclipul cuprinde doar mici nudităţi.)
Foarte interesante sunt concluziile acestui schimb de replici.
Orice asemănare cu situaţii reale din blogosfera evanghelică nu este deloc întâmplătoare.