Între socializare şi izolare

Reţele de socializare spun ceva: oamenii doresc să interacţioneze mult. De aici rezultă şi numărul foarte mare de „prieteni“ pe care îi au majoritatea utilizatorilor acestor reţele.
Nu numai numărul prietenilor este un indiciu al acestei dorinţe, ci şi conţinutul materialelor expuse (gănduri, imagini, clipuri video…)
M-am întrebat adesea dacă dorinţa de socializare este motorul acestei goane după prieteni, dacă analizezi cantitatea şi mai ales conţinutul acestor materiale, unele destul de personale.
Cred că mai degrabă dorinţa de acceptare şi de semnificaţie sunt motoarele acestei frenezii.
Cu siguranţă că se poate ajunge şi la exhibiţionism în acest fel. (Dar asta e deja patologic.)
Numai că supraexpunerea aceasta poate să producă efecte nedorite. Unul dintre ele este o anumită stare de „oboseală” socială.
Şi lucrul acesta este valabil nu doar în cazul reţelelor  sociale, ci în general pentru interacţiunea socială.
Oamenii cu o intensă activitate socială pot să exprime mai bine aceasta, sau oamenii cu o notorietate foarte mare (artişti, sportivi, oameni de televiziune…).
Dorinţa de a avea şi de a-ţi fi respectată intimitatea este legitimă pentru orice om. Şi orice om echilibrat ştie să ţină un echilibru între public şi privat.
Dar în anumite cazuri surmenajul social duce la reacţii supradimensionate: dorinţa de a evita orice interacţiune socială.

Pe o casă din vestul Europei, într-o localitate relativ mică, am văzut o plăcuţă pe care erau scrise următoarele cuvinte:

AICI:
– nu cumpărăm nimic
– nu donăm nimic
– nu ne schimbăm religia
– suntem asiguraţi
– facturile noastre sunt achitate
Deci  Adio!

E un fel de lăsaţi-ne-n pace.



   
%d blogeri au apreciat: