Michael W. Smith – Heilbronn (2015)
Lui Michael W. Smith i-a dat Dumnezeu un dar remarcabil: să cânte. Și nu oricum.
Și recunosc că prima dată am fost atras de muzica lui, neștiind prea multe despre el ca om.
Lumină pe dinafară şi lumină pe dinăuntru
Lumină pe dinafară şi lumină pe dinăuntru: astea sunt cuvintele dintr-o melodie pe care o ascultam acum câțiva ani înainte.
Tot la 3 minute
Ce ar însemna să iert pe cineva de şaptezeci de ori câte şapte pe zi?
Să iert şi pe cel ce nu-şi cere iertare?
Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos!
De unde vin gândurile, ce rost au şi ce fac cu ele, sunt întrebări ce merită atenţia mea. Cred că şi a ta.
Nu de alta, dar standardul lui Dumnezeu pentru gânduri este înalt: orice gând trebuie adus la supunere faţă de Hristos.
O nouă dinastie?
Am declarat că nu sunt nici afiliat nici aliniat politic, fără să susţin că cei care sunt ar face vreun rău.
Pur şi simplu nu mă regăsesc de mult în mesajul vreunei platforme politice.
Dar pot să spun că urmăresc întreaga dezbatere legată de demiterea preşedintelui cu interes.