Eco(b)logia

0
3
Eco(b)logia

Ecologie – Știință care se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organisme și mediul lor de viață.
Ecologism – teorie și practică ce subliniază importanța problemelor ecologice; mișcare pentru ocrotirea mediului ambiant.
Ecologist – (adept) al ecologismului; apărător al mediului ambiant.
Sursa: Dexonline

Într-un sens mai larg, aş putea spune că sunt un ecologist, mai degrabă pasiv, nu unul militant.
Când spun pasiv mă refer la faptul că nu sunt un activist al vreunei mişcări, ci prin comportamentul meu îmi aduc contribuţia la păstrarea unui mediu ambiant sănătos.
Nu sunt foarte încântat de mişcările ecologice din două motive.
Multe dintre ele au o agendă paralelă, sau chiar ascunsă, iar altele fac un fel de amalgam de concepte ştiinţifice şi păgâne, de neacceptat pentru un creştin.
Cu toate acestea, cred că preocuparea unora de a atrage atenţia că ne batem joc de locul în care trăim pentru un timp, e salutară.

Foarte vehiculată este sintagma de blogosferă. Termenul sugerează un asemenea loc în care (con)vieţuiesc blogerii.
Şi mediul acesta poate fi un loc plăcut sau măcar respirabil, dar poate arăta şi ca valea unui râu, din proximitatea unui oraş, după un weekend cu mult soare. (Pentru ţara noastră imaginea e destul de familiară, din păcate.)
De ce ar fi nevoie pentru ca cineva să fie măcar un eco(b)logist în spaţiul acesta, numit blogosferă?
Cred că trei condiţii minimale sunt necesare, ca şi punct de pornire:
– conţinut curat
– exprimare elegantă, sau măcar decentă
– relaţii normale
Nu vreau să par dogmatic, însă aceste trei condiţii încă nu justifică atributul de blogosferă evanghelică.
Dacă vorbim de blogosfera evanghelică, atributul „evanghelic”, care are o încărcătură deosebită, obligă la mult mai mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.