Editorial

Între Sfântul Valentin şi Dragobete

0
Sfântul Valentin şi Dragobete, două sărbători cu origini diferite, dar cu semnificații aproape identice și care generează controverse.

Obsesia copyright-ului

0
Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre copyright, un cuvânt destul de necunoscut înainte de 1989, cel puţin pentru oamenii simpli. Mai pe înţelesul nostru al românilor, este vorba de drepturile de autor.

Un partid creştin-democrat în România?

2
- are România un partid creştin-democrat autentic? - are nevoie România de un partid creştin-democrat autentic?

Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos!

2
De unde vin gândurile, ce rost au şi ce fac cu ele, sunt întrebări ce merită atenţia mea. Cred că şi a ta. Nu de alta, dar standardul lui Dumnezeu pentru gânduri este înalt: orice gând trebuie adus la supunere faţă de Hristos.

Aparentele inseala

Luceafărul de dimineaţă

0
În vorbire folosim cuvinte pe care credem că toţi le înţeleg sau le atribuim aceeaşi valoare. În limbajul religios, ce conţine cuvinte specifice, riscul e şi mai mare. Nu numai că unele cuvinte nu sunt deloc înţelese, ci sensul lor poate fi perceput chiar foarte diferit.

E de-a noastră

0
Înainte de revoluție cu ceva ani, cenzura funcționa destul de bine. Aveam totuși câte o portiță de a asculta muzică. Sursa noastră principală era Radio Europa Liberă.

Cum arată un creştin?

6
Una dintre disputele perpetue în creştinismul românesc contemporan este legată de exteriorul creştinului, în cel mai larg sens posibil (îmbrăcăminte, freză, podoabe, meserie, implicarea socială...).

John Lennon şi radicalismul

0
John Lennon şi radicalismul este un subiect bun pentru colecția Aparențele Înșeală. De ce? Viața lui a a avut atâtea etape...

Personale

O prea mare îndrazneală în interpretarea Cuvantului lui Dumnezeu

0
... văd o prea mare îndrazneală în interpretarea Cuvantului lui Dumnezeu.
demcovaci

Iubit iubind

Flori și ciocolată

Flori şi ciocolată

Bani, minte și caracter

Bani, minte și caracter

Umbre

Umbre

Clasici

Cum să rămâi tânăr toată viaţa?

0
Când citim "cum să rămâi tânăr", cei mai mulţi dintre noi gândesc în termeni trupeşti. Cu toate acestea o atitudine a unei inimi tinere poate contribui foarte mult la a ne menţine tineri. Ce caracterizează această atitudine?

Ultimele articole

Michael W. Smith - Heilbronn (2015)

Michael W. Smith – Heilbronn (2015)

0
Lui Michael W. Smith i-a dat Dumnezeu un dar remarcabil: să cânte. Și nu oricum. Și recunosc că prima dată am fost atras de muzica lui, neștiind prea multe despre el ca om.
Lumină pe dinafară şi lumină pe dinăuntru

Lumină pe dinafară şi lumină pe dinăuntru

0
Lumină pe dinafară şi lumină pe dinăuntru: astea sunt cuvintele dintr-o melodie pe care o ascultam acum câțiva ani înainte.
Ce (nu) este închinarea

Ce (nu) este închinarea?

0
Un videoclip produs de First Baptist Church of Orlando a devenit viral pe Youtube. El prezinta, într-o formă umoristică, ce nu este închinarea. Dacă nu ar fi dureroase lucrurile subliniate, ai râde sănătos.
44thnd Annual GMA Dove Awards Winners

44th Annual GMA Dove Awards Winners

0
44th Annual GMA Dove Awards Winners: Song of the Year - Cat 1 “10,000 Reasons (Bless the Lord)”, (writers) Matt Redman, Jonas Myrin.

Agora

Ce ţi-e şi cu disputele religioase

0
De curând am aflat că posibilii succesori ai tronului Regatului Unit (de religie anglicană) nu se puteau căsători cu cineva de religie catolică.
Thomas Edison

Thomas Alva Edison 164

A Life of Worship

A Life of Worship