Să (nu) îţi plângi de milă

suferintaViaţa nu e nici uşoară, nici grea. Viaţa e viaţă.
În viaţă ai parte de lucruri frumoase şi lucruri grele. Şi vorba unui cântec  „cele mai rele lucruri în viaţă ne vin gratuit”.
Tendinţa naturală este de a ne plânge şi de a crede că suntem cei mai nenorociţi dintre pământeni. Nenorocirea altora păleşte în faţa nenorocirii noastre. Şi lumea noastră se prăbuşeşte.
Întro astfel de situaţie oamenii reacţionează foarte ciudat.
Unii îşi iau viaţa; alţii se interiorizează şi îşi consumă interior durerea, durere ce îi va consuma pe ei.
Alţii vor exterioriza durerea plângându-şi de milă în faţa oricui este dispus să îi asculte.
Cu siguranţă că sunt şi oameni care găsesc leacul pentru a se vindeca de durere.
Nu aş fi abordat subiectul acesta dacă nu aş fi trecut pe aici.
Într-o anumită zi, acum câţiva ani, universul meu s-a cam prăbuşit. Am pierdut aproape tot ceea ce era important pentru mine (am pierdut şi lucrurile materiale, însă pe ele nu le includ în rândul lucrurilor importante, deşi poate unii ar face-o).
A trebuit să iau viaţa de la început.

Ce poate să facă un om în această situaţie?
Cred că unul dintre lucrurile importante pe care le poate face este să privească la cei ce au necazuri mai mari ca ei.
Ralph McTell a scris un cântec intitulat Streets of London în care vorbeşte despre cei fără un acoperiş, cei singuri, cei în vârstă, cei nebăgaţi în seamă şi cei uitaţi de societate.
Şi apoi spune:
So how can you tell me you’re lonely,
And say for you that the sun don’t shine?
Let me take you by the hand and lead you through the streets of London
I’ll show you something to make you change your mind.

Deci cum poţi să-mi spui că eşti singur,
Şi că pentru tine soarele nu străluceşte?
Dă-mi voie să te iau de mână şi să te duc pe străzile Londrei
Îţi voi arăta ceva ce te va face să-ţi schimbi părerea.

Un alt lucru foarte util este să privească la cei ce au trecut prin necazuri şi încercări şi nu şi-au plâns de milă.
Poate că nu a fost muritor mai îndrituit să se numească cel mai lovit dintre pământeni, cel mai nenorocit om, ca Iov.
Şi comportamentul lui e o inspiraţie în necaz.
„Primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” (Iov 2:10)
Iov exprimă suveranitatea lui Dumnezeu. Nimic nu se abate asupra noastră fără ca Dumnezeu să ştie, indiferent că este sau nu vina noastră.

Dar vindecarea începe numai în urma unui act de credinţă.
Dumnezeu nu numai că nu poate să greşească. El nu-mi doreşte răul, ci mă iubeşte desăvârşit.
„Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21)
Să spui asta după ce-ţi mor 10 copii, asta e închinare. Şi e începutul vindecării.



   
%d blogeri au apreciat: