Randamentul informaţiei

Sunt plecat de acasă, în străinătate, într-o ieşire ce trebuia să fie relativ scurtă, dar care s-a prelungit mai mult decât îmi propusesem.
Pentru că am ales avionul ca mijloc de transport, am redus bagajul la minim.
Aici locuiesc singur, într-un apartament mobilat, însă care nu are canale de comunicare media; nu telefon, nu televizor, nu radio, nu internet.
Am primit de la cineva un laptop şi o cartelă internet prepaid.
Cum cea mai mare parte a timpului mi-o petrec în casă, a trebuit cumva să îmi organizez viaţa altfel decât acasă.
Am decis că voi folosi internetul doar pentru postările pe blog şi pentru scurte comunicări cu familia.
Am văzut ce am la dispoziţie: câteva cărţi, ceva muzică mp3 şi laptopul.
Am dat peste ceva povestiri şi basme dramatizate.
Ca atare mi-am alocat mai mult timp cititului şi scrisului, iar locul video a fost luat de audio.
Ascult acele povestiri şi basme. Întotdeauna mi-au plăcut basmele, în orice formă ar fi fost prezentate.
Această reaşezare a modului în care accesez informaţiile este şi educativă; e un exerciţiu cu dublă valenţă.
Pe deoparte îmi prilejuieşte întoarcerea în trecut, recunosc nedorită, dar instructivă, până la urmă.
Pe de altă parte, îmi dă prilejul să reflectez la cîteva teme importante.
Dacă vorbim de cunoaşterea raţională, ea începe cu canalele prin care informaţia ajunge la noi: văz, auz, miros, gust, pipăit.
Statisticile spun că cca. 88% din informaţie o primim prin văz, 11% prin auz, iar 1% prin miros, gust şi pipăit la un loc.
Într-o logică simplistă, am putea concluziona că trebuie să profităm cât mai mult de văz pentru a primi informaţia.
Realitatea este că informaţia ce vine mai prelucrată, mai decodată, deci mai uşor de asimilat, are un randament mai mic în dezvoltarea noastră intelectuală.
Adică mintea devine mai leneşă, primind informaţia în detaliu. Nu este nevoie să faci eforturi pentru a căuta detalii şi sensuri. (Asta este şi cauza superficialităţii generaţiei video.)
Mesajul audio cere un efort suplimentar de imaginaţie. Nu vezi personajele, doar le auzi, nu vezi peisajul, ci trebuie să ţi-l imaginezi.
Cartea este şi mai zgârcită. Nu mai ai parte nici de voce, nici de efecte speciale.
Tu construieşti mental peisajul, creionezi personajele…
Şi dacă tot am mers pe această linie aş aminti şi meditaţia. Aici lipseşte şi litera scrisă. Totul e în mintea ta.
Îmi propusesem să scriu mai demult despre această temă. E bine că n-am făcut-o, deoarece acum ea vine şi în urma unei experienţa personale proaspete.



   
%d blogeri au apreciat: