Arhiva pentru categoria: Personale

Michael W. Smith – Heilbronn (2015)

Michael W. SmithLui Michael W. Smith i-a dat Dumnezeu un dar remarcabil: să cânte. Și nu oricum.
Și recunosc că prima dată am fost atras de muzica lui, neștiind prea multe despre el ca om.
La sfârșitul anilor ’80 am început să îi urmăresc evoluția muzicală.
(Muzica lui se asculta mai ales în tabere, departe de ochiul și urechea Sinedriului.)

 

Bani, minte și caracter

Am văzut destui oameni cu bani.
Mai puțini oameni cu bani și cu minte am văzut.
Dar destul de puțini oameni cu bani, minte și caracter mi-a fost dat să văd.

Umbre

Dealurile sunt umbrele munţilor
Munţii sunt umbra aripilor Sale.

La 6 luni

Blogul acesta e relativ tânăr. Are ceva mai mult de 6 luni de când a apărut.
Prima postare (Dez)informare – (de)fomare) este din 14 ianuarie 2011.
Nu am scris mult. Sunt doar 375 de postări, adică o medie de vreo două postări pe zi, dar la multe postări am fost doar redactor.
Am recitit prima postare, care era un fel de cartă a intenţiilor mele, pentru a vedea dacă am rămas fidel intenţiei iniţiale. Iată un extras:
„Demersul meu, pe acest blog, este de a informa corect, adică de a scrie ceea ce ştiu şi cred, să fiu onest cu viitorii mei cititori şi să circumscriu actul scrisului valorilor morale şi spirituale.”
Şi spuneam atunci:
„Dumnezeu şi cititorii mei să vegheze la aceasta!”
Acum după 6 luni întăresc aceste afirmaţii.
Din motive personale nu pot să scriu când şi cât vreau. Mi-ar fi plăcut să scriu mai mult material original sau de documentare, dar una este ce vrei şi alta ce poţi.
Am fost curios să vad care sunt postările cele mai accesate.
Iată lista primelor 20 (am exclus pagina de intrare şi cele de informare):

 

Iubit iubind

De o bună perioadă de timp mă vizitează nişte versuri. Sunt versurile unui cântec pe care îl cântam în copilărie:
„Oare cine ne iubeşte, dintre fiinţe, cel mai mult?”
Îmi aduc aminte cu duioşie şi de copilărie şi de acest cântec.
„Cine-i oare fiinţa care ne iubeste chiar aşa de mult?
Este Domnul, Domnul Isus şi doresc de sfatu-I să ascult.”

Ce e iubirea Lui? Cât de mare e iubirea Lui?

 

Randamentul informaţiei

Sunt plecat de acasă, în străinătate, într-o ieşire ce trebuia să fie relativ scurtă, dar care s-a prelungit mai mult decât îmi propusesem.
Pentru că am ales avionul ca mijloc de transport, am redus bagajul la minim.
Aici locuiesc singur, într-un apartament mobilat, însă care nu are canale de comunicare media; nu telefon, nu televizor, nu radio, nu internet.
Am primit de la cineva un laptop şi o cartelă internet prepaid.
Cum cea mai mare parte a timpului mi-o petrec în casă, a trebuit cumva să îmi organizez viaţa altfel decât acasă.

 

Standarde

Aşa cum standardul lui Dumnezeu pentru inimă este iubirea vrăşmaşilor, standardul Lui pentru gândire este supunerea oricărui gând faţă de Hristos.

Dem Covaci

Fără iubire

1 Corinteni 13:1:3
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

Ce simplă şi clară e Scriptura!
„Chiar dacă…”, însoţit de „şi n-aş avea…”, duce invariabil la acelaşi rezultat, zero. 

 

Flori şi ciocolată

Flori şi ciocolată şi iubire, pentru scumpa mea soţie!
Flori şi ciocolată şi preţuire, pentru toate cititoarele blogului meu!

O prea mare îndrazneală în interpretarea Cuvantului lui Dumnezeu

Poate mi se pare doar mie, însă văd o prea mare îndrazneală în interpretarea Cuvantului lui Dumnezeu, de la vlădică până la opincă.
Poate mă înşel. Bine ar fi.
Sursa