Între Sfântul Valentin şi Dragobete

Vrem nu vrem, din toate părţile aflăm că astăzi este Ziua îndrăgostiţilor.
Unii sunt entuziaşti, mai ales americanii. Comercianţii se bucură. Au de ce.
Alţii sunt scandalizaţi, mai ales unii români. E trădare naţională, snobism, mimetism… Ar trebui dată o lege împotriva imperialiştilor care calcă în picioare tradiţiile noastre milenare.
Mai sunt şi oameni pe care nu îi mişcă subiectul acesta. Nu îi interesează. 
După o vorbă tradiţional românească, „e aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”.
Una e cu tricolor, iar alta cu „stars and stripes”.
Dintro perspectivă creştină, cam tot aia e, ba parcă Dragobetele nostru tradiţional e mai polivalent păgân. Nu prea e nici măcar nominal creştin, aşa cum e Sfântul Valentin.
Dar dacă tot e Sfântul Valentin astăzi, poate că nu e rău să gândim la semnificaţia sărbătorii.
Ce bine ar fi ca oamenii să aibă o permanentă sărbătoare a iubirii, nu doar una festivistă, cu ciocolată, fundiţe şi inimioare.
Cred că o statistică ar arăta că în 14 Februarie se pronunţă cele mai puţine divorţuri în lume. Oare ce-i de făcut atunci?
Îmi plac versurile unui cântec, compus de Florin Bogardo, versuri ce spun:
Iubirea se cere păzită de oarba ispită, de fumul rebel,
Păzită cu zel, cu săbii de oţel,
Şi de ea şi de el, la fel!
Interpretarea îi aparţine lui Aurelian Andreescu.

Pentru documentare (Dacă aveţi răbdare):

Valentine’s Day este Ziua Îndrăgostiţilor în tradiţia occidentală, care se sărbatoreşte pe data de 14 februarie.
Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit şi a avut multe războaie. El a vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaţilor romani nu doreau să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că, in locul luptei, bărbaţii preferau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor. In consecinta, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi.
Valentin, care era un preot crestin, credea că dreptul oamenilor de a sa căsători era dat de Dumnezeu iar Claudiu nu avea dreptul sa-l interzica. El a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind facute în locuri secrete, pentru a nu putea fi gasit de împărat.
Intr-un final, Claudiu l-a găsit si l-a arestat. Lui Claudiu i-a plăcut personalitatea lui Valentin, considerand că este un om tânăr şi înţelept. L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman. Cand Valentin a refuzat, a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind „Adu-ţi aminte de Valentin al tău.”
Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Nu se cunosc toate detaliile legate de viata sfantului Valentin si nu se ştie dacă legenda are o baza istorica reala.
Wiki

Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii.
Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică”. Dicţionarul menţionează (în plan secund) că Dragobete este şi o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume”.
Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos şi bun”.[3]
O alta reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea că Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat din nesăbuinţă să-i încurce cărările.[2]
Ovidiu Focşa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate şi de renaşterea naturii.(…) Aceasta sărbătoare marca revigorarea naturii şi nu numai, ci şi a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetaţiei, a vieţii în creştere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei creştea, în contrapondere cu noaptea care descreşte, ca dovada şi zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetaţia dar şi oamenii se puneau în acord cu natura, era o nunta a naturii, însemnând renaşterea acesteia, retrezirea la viaţă, ceea ce este şi semnificaţia centrala a sărbătorii”.[2]
Wiki



   
%d blogeri au apreciat: