E de-al nostru!

0
41
E de-al nostru!

Am auzit aceste cuvinte şi probabil că le-aţi auzit şi voi: e de-al nostru.
Neoprotestanţii, care au o istorie mai scurtă decât denominaţiunile creştine tradiţionale, simt mai tare nevoia de a-şi revendica şi afişa personalităţile. Şi nu e nimic rău cu asta.

Iată, baptiştii au unul de-al lor, de calibru greu: Charles Haddon Spurgeon.
Predicatorii îl citează ca pe o autoritate, pe drept cuvânt.
Prolificitatea sa şi conţintul predicilor sale sunt uimitoare.
Enoriaşii baptişti sunt încântaţi că cel mai vestit predicator a fost de-al lor.
Nu ştiu care ar fi reacţia lor dacă ar şti că lui Spurgeon îi plăcea să fumeze câte un trabuc.
Dar cred că ar fi de-a dreptul oripilaţi dacă ar afla că Spurgeon spunea că face lucrul acesta spre slava lui Dumnezeu:
„Well, dear friends, you know that some men can do to the glory of God what to other men would be sin. And notwithstanding what brother Pentecost has said,”I intend to smoke a good cigar to the glory of God before I go to bed tonight.”
(Notă: urăsc tutunul şi nu sunt avocatul fumatului)
Şi unde mai pui că până la urmă biserica sa a părăsit Uniunea Baptistă, devenind biserică independentă? (Parcă mai contează motivul?)

Şi Clive Staples Lewis (CS Lewis) le este drag evanghelicilor. Mulţi se laudă cu el şi au şi de ce.
Nu e rău să ai „în portofoliu” pe cel mai mare gânditor creştin al sec. XX, recunoscut ca o mare personalitate chiar şi de cei mai înrăiţi atei.
Numai că el era anglican, mai şi fuma şi s-a căsătorit cu o femeie divorţată.

Până şi despre Martin Luther spuneam că e de-al nostru.
Poate pentru Sola Scriptura – Sola Fide, poate pentru imnurile sale, sau pentru că nu mai era… de-al lor.

Şi în spaţiul românesc avem exemple.
Neoprotestanţii români se mândresc cu Richard Wurmbrand, considerat ca fiind unul dintre cei mai mari români.
Richard Wurmbrand este un nume foarte cunoscut. Cred că fiecare confesiune ar vrea să şi-l apropie cumva. E explicabil: a fost şi rămâne un exemplu de trăire şi de iubire.
Îmi aduc aminte ce mobilizare a fost din partea neoprotestanţilor la faza finală a concursului Mari români pentru a-l vota: e de-al nostru!
Până la urmă a ieşit al 5-lea, cu ajutorul determinant al neoprotestanţilor.
Dar formal Richard Wurmbrand nu era evanghelic.
Aparţinea unei confesiuni ce nu este etichetată, în general, ca făcând parte din familia evanghelică, deşi drumurile sale mergeau în toate direcţiile spectrului creştin.

Traian Dorz este un alt exemplu.
A fost un om al credinţei şi un poet creştin de excepţie. Multe biserici evanghelice au în programul lor poezii şi melodii de Traian Dorz.
Doar că el nu era… botezat ca adult. (din câte ştiu eu)

Ce am vrut să spun cu aceste exemple?
Cred că este onest să ne hotărâm: ori sunt ai noştri cu bunele şi relele lor, ori nu îi mai fluturăm ca nişte trofee, atunci când ne convine şi ne dezicem de ei atunci când nu ne avantajează.

Oarecum aproape de subiect:
Întrebare (retorică) pentru (unii) baptişti: Mai este Iosif Ţon „de-al nostru”?
Întrebare (retorică) pentru (unii) penticostali: Mai este Emanuel Conţac „de-al nostru”?

Sau poate întrebările astea ar trebui puse mai târziu, după ce se mai aşează apele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.