Cum doreşte un cerb

Psalmul 42:1
Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! (Cornilescu)
Cum tânjeşte cerbul după izvoarele de apă, aşa tânjeşte sufletul meu după Tine, Dumnezeule! (NTR)
As the deer pants for streams of water, so my soul pants for you, my God. (NIV)
As the hart panteth after the water brooks, so panteth my soul after thee, O God. (KJV)

Psalmul 41 este unul dintre cei mai cunoscuţi psalmi, iar versetul 1 al acestuia se numări printre cele mai cunoscute din Biblie.
S-au compus şi cântece inspirate de acest pasaj.
Dar ce exprimă versetul 1, de fapt?
Nu e deloc complicat să explici în cuvinte această comparaţie reuşită dintre dorinţa după apă a unui cerb însetat şi dorinţa sufletului după Dumnezeu.
Ce este mai greu de explicat este însăşi tânjirea.
Setea unui cerb însetat şi dorinţa lui după apă, apa vitală pentru el, poate fi înţeleasă doar de către cineva care a fost lipsit de apă o perioadă lungă de timp.
Un om cu buzele arse de sete şi cu spectrul morţii în faţă, nu se poate gândi la nimic altceva decât la apă. Nimic, în afară de apă nu mai are valoare pentru el. Ar da orice, ar renunţa la tot ce are, pentru o gură de apă.
Nevoia disperată după apă îi stăpâneşte gândurile şi-l împinge înspre locul în care crede că o poate găsi.
Tânjirea după Dumnezeu este dorinţa fierbinte a sufletului, mai presus de orice dorinţă. Nimic nu mai contează, decât să fii în prezenţa Lui, să te minunezi de frumuseţea Lui şi să doreşti să rămâi pururi în această stare.
David experimentase acest lucru şi de aceea acum îi lipsea. Şi cei trei ucenici, pe muntele schimbării la faţă experimentaseră.
Mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu au trăit experienţa prezenţei vii a lui Dumnezeu, prezenţă nemijlocită de ceva sau cineva.
De ce anume este slab creştinismul? Cred că unul dintre motive este lipsa unei întâlniri personale cu Dumnezeu.
De aici s-ar putea să vină şi înrădăcinarea în vremelnicie.
Oamenii ştiu multe despre Dumnezeu, îşi însuşesc conceptele teologice foarte bine, practică ritualurile conştiincios, însă nu au avut momentele de cutremurare, dar şi de încântare, pe care numai prezenţa Lui le poate da.
Cine a trăit această experienţă îşi doreşte permanent să o repete. Trăirea pe acest pământ se face din ascultare, pentru împlinirea însărcinării primite, însă inima este deja plecată, e legată de cer.
De aceea spune Pavel cuvintele acestea: “Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.” (Filipeni 1:23-24)
E “suspect” creştinul care nu e încercat, măcar din când, de dorinţa după prezenţa lui Dumnezeu, aici pe pământ, sau dorinţa după cer.
În solitudine, în meditaţie, în rugăciune, în desfătare cu fagurele Cuvântului, în admirarea creaţiei Sale, poţi experimenta prezenţa lui Dumnezeu.
Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. (Ieremia 29:13)




   
%d blogeri au apreciat: