Attribution vs. Copyright

În urma articolului, „Ereziile” lui Daniel Brânzei, de pe blogul România Evanghelică, un comentariu este demn de popularizat.
Acest comentariu îi aparţine domnului David Iach.
Menţionez că am selectat strict explicaţiile referitoare la acest subiect, fără pasajele adresate lui Alin Cristea.

Din întâmplare se face că subiectul acesta, pe care de dragul discuției hai să îl numim “copyright”, mă preocupă într-o măsură destul de mare și în timp am ajuns să cunosc câte ceva despre el (nu sunt nici pe departe la nivelul la care mi-aș dori să fiu, dar consider că am o oarecare bază de la care pot purta o discuție pe această temă). .

Attribution (folosesc termenii din engleză; la cerere pot argumenta și de ce) presupune că autorul unei creații are dreptul de a cere ca opera lui să îi fie atribuită lui și că cel care se folosește de opera respectivă are obligația de a recunoaște și a da credit autorului original pentru opera respectivă. Aproape toate tipurile de licențe au aceasta cerință inclusă în ele, creative commons are, cele mai multe licențe de tip copyleft și cele mai multe de tip copyright au această cerință. Dacă eu postez o poză la mine blog și poza respectivă este sub o licență de tip CC BY, înseamnă că am obligația ca să dau credit sau să recunosc calitatea de autor al celui care este autorul pozei (de fapt mai exact ar fi al celui care deține licența, dar în cazul licențelor de tip cc autorul este cel care deține licența în majoritatea cazurilor). Ce înseamnă asta? Că nu trebuie să pun copyright pe poză pentru a beneficia de attribution.

În schimb copyright-ul înseamnă mult mai mult decât attribution. Ca să dau un exemplu despre puterea pe care o are în prezent copyright-ul și pentru că întâmplător se face că azi este ziua mea de naștere, să luăm o melodie care se potrivește foarte bine și care arată cât de pervers a ajuns acest sistem. Celebra melodie “Happy birthday to you”, care este cea mai ușor de recunoscut melodie din limba engleză în prezent, a fost compusă de doua surori americane în anul 1893. Ele au decedat cu mult timp în urmă (una în 1916 și celaltă în 1946) însă niște companii conduse de niște oameni deștepți au cumpărat copyright-ul pentru melodia acesta, astfel ca după cateva transferuri între mai multe companii, astăzi copyright-ul pentru această melodie este deținut de către Warner Music Group. Ca orice corporație care se respectă, Warner Music Group și-a propus să facă bani buni din drepturile pe care le-au obținut odată cu achiziția copyright-ului pentru melodie și chiar fac (ceva de genul 5000$ pe zi). Cum fac ei asta? Simplu, ori de câte ori cineva folosește melodia asta în mod legal, o face doar după ce a plătit celor de la Warner Music o sumă frumușică de bani. Cum poți știi daca o folosești legal sau nu? Următoarele scenarii arată cam până unde merg tentaculele celui care deține copyright-ul la melodie.

Cazul 1, părinții mei care sunt în America se hotărăsc să îmi ureze la mulți ani (că tot e ziua mea) și se filmează cântând „Happy birthday to you”, pun filmarea pe youtube și îmi trimit mie linkul. Dacă cei de la Warner Music Group doresc, pot să îi dea în judecată pe părinții mei pentru asta și conform legilor din America ei riscă să facă 5 ani de pușcărie și să plătească o amendă de până la 250.000$ pentru fapta lor.

Cazul 2 Sunt la restaurant cu prietenii și pentru că cei de la restaurant știu că este ziua mea de naștere se decid să îmi facă o surpriză și îmi pregătesc un tort, iar când mi-l aduc cântă melodia “Happy birthday to you”. Din nou, aceasta este o încălcare a copyright-ului și ei riscă să plătească niște amenzi usturătoare pentru fapta lor care este ilegală. (asta dacă nu au primit mai dinainte dreptul de a îmi cânta melodia asta într-un mediu public cum ar fi restaurantul).

Cazul 3 Merg la o conferință/întâlnire de tineret și cei de acolo se decid să cânte Happy birthday to you tuturor celor care își serbează ziua de naștere în săptămâna respectivă. Din nou s-a încălcat copyright-ul și se pot lua măsuri serioase.

Cred că nu mai are rost să spun că nu ai voie să pui versurile melodiei pe un blog, sau că nu ai voie să te înregistrezi cântând melodia și să dai mai departe înregistrarea (nici măcar pe gratis), până nu ai primit acest drept de la cei de la Warner Music.

Cred că un autor are tot dreptul din lume să ceară attribution pentru opera lui, dar în același timp nu cred că singurul mod în care poate să o facă este prin a pune copyright pe creația lui. De fapt cred că este cel mai prost mod posibil la ora actuală și dacă tot ați adus în articol vorba despre moralitate si etică, cred că este cel mai lipsit de etică să o facă în felul respectiv mai ales daca autorul mai este și creștin. Sigur majoritatea autorilor nici măcar nu sunt conștienți că există și alte tipuri de licențe în afară de copyright și nu pot fi acuzați pentru că doresc să își protejeze munca de lucruri precum plagiatul sau de cei care se folosesc de munca lor cu scopul de a face profit (fără ca bineînțeles să primească acest drept de la autor mai întâi), dar cred că pot cel puțin să fie acuzați de ignoranță în condițiile în care informație în acest sens există din belșug.



   
%d blogeri au apreciat: