Aparenţele înşeală – În spatele cortinei

Este în natura noastră, ca fiinţe raţionale, să (încercăm să) explicăm orice.
În spectrul creştin, evanghelicii par şi mai înclinaţi spre exerciţiul acesta. Ne este greu să acceptăm că sunt lucruri pe care nu le înţelegem deocamdată, sau pe care nu le vom înţelege decât în viaţa de apoi.
Şi uite aşa ne repezim să dăm verdicte.
„Dumnezeu nu bate cu boata, bate cu socoata”, spune bănăţeanul.
Când un om e bolnav, când pierde ceva sau pe cineva, când trece printr-o încercare majoră, sunt voci ce spun sfătos, „ştie Dumnezeu ce face”.
Da, Dumnezeu ştie ce face, numai că multe le răstălmăcim.
Acest gen de judecată este extrapolat şi la scara naţiunilor. Luăm Biblia şi explicăm acţiunile lui Dumnezeu. (Japonia este un exemplu proaspăt.)
Oare nu ar trebui o oarecare smerenie, absolut necesară, atunci când vorbim de planurile şi acţiunile lui Dumnezeu, sau îngăduite de El?
Cu siguranţă că da.
Biblia ne dă exemple de judecăţi strâmbe, ce pleacă din necunoaşterea lucrurilor „din spatele cortinei”.
„Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?” (Iov 38:2)
Până la această reacţie a lui Dumnezeu au loc câteva evenimente ce dezvăluie mecanismul judecăţilor necugetate, datorate faptului că nu sunt cunoscute toate detaliile problemei.
Actul I, tabloul 1: Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău. I s-au născut şapte fii şi trei fete. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. (Iov 1:1-3)
Actul II, tabloul 1:
Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mânilor lui, şi turmele lui acopăr ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” (Iov 1:8-12)
Actul II se desfăşoară în spatele cortinei, nefiind cunoscut decât de către „actorii” care-l interpretează.
În actul III încep judecăţile oamenilor, soţia sa, prietenii săi şi chiar Iov însuşi, judecăţi întemeieta doar pe ceea ce (cred că) ştiu ei.
Iată două exemple:
Soţia sa:
Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Bleastămă pe Dumnezeu, şi mori!” (Iov 2:9)
Prietenii săi:
„Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu; ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui. Dacă eşti fără prihană, are Cel Atotputernic vre-un folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El? Pentru evlavia ta te pedepseşte El oare, şi intră la judecată cu tine? Nu-i mare răutatea ta? Şi fărădelegile tale fără număr? Luai fără pricină zăloage de la fraţii tăi, lăsai fără haine pe cei goi. Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând. Ţara era a ta, fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea, fiindcă erai cu vază. Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale, şi braţele orfanilor le frângeai. Pentru aceea eşti înconjurat de curse, şi te-a apucat groaza dintr-o dată.” (Iov 22:1-10)
– Oare putem accepta că există posibilitatea de a nu cunoaşte toate datele unei anumite probleme?
– Şi, pe cale de consecinţă, nu ar fi normal să ne abţinem de la judecăţi absolute în situaţiile în care există această posibilitate?



   
%d blogeri au apreciat: