Arhiva pentru categoria: Agora

Declaraţii radicale: … sunt nişte gunoaie, toţi

Actualizare: Sunt destul de rezervat în a comenta  afirmaţiile ce fac obiectul acestei categorii a postărilor mele (Declaraţii radicale). Însă la aceasta am reacţionat pe blogul sursei pentru că mi s-a părut deplasată.
După iniţiale „explicaţii” au dispărut toate comentariile. 
Declaraţia a fost făcută şi rămâne online, dar măcar nu mai încearcă nimeni să o justifice. 
E un mic progres.


„Nu suntem PRO nici preşedinte, nici parlament.
Nu, sunt nişte gunoaie, toţi.”

Comunicat al Bisericii Metanoia Timişoara, privind situaţia politică din România

Vezi video min. 3.18

 

Băspontescu

Am declarat că nu sunt nici afiliat nici aliniat politic, fără să susţin că cei care sunt ar face vreun rău.
Pur şi simplu nu mă regăsesc de mult în mesajul vreunei platforme politice.
Dar pot să spun că urmăresc întreaga dezbatere legată de demiterea preşedintelui cu interes.
E interesant modul în care sunt reflectate aceste desfăşurări pe blogurile pe care le urmăresc, bloguri ce sunt în lista mea de lecturi.
Ce va fi vom vedea după 29 iulie. Sper.
Cred că punctul cheie al acestui referendum este disputa legată de pragul de participare de 50%+1.

 

Nu mi-e ruşine că sunt român!

Nu mi-este ruşine că sunt român şi nu mi-a fost niciodată, nici măcar pe vremea lui Ceauşescu.

Această afirmaţie a mea nu se doreşte o replică la articolul lui Marius Cruceru, articol intitulat Hei, români, acum e cald şi rău, unde este “Piaţa Universităţii”?
(Domnia sa are dreptul de a-i fi ruşine de orice şi de oricine şi poate exprima orice opinie doreşte, mai ales pe blogul domniei sale.)
Nu mi-a fost ruşine că sunt român nici măcar în timpul mineriadelor, idee sugerată de Vindecătoru’ la comentariile la articolul menţionat.

 

Declaraţii radicale: Nu mă bucur de nenorocirea altuia

„Nu mă bucur de nenorocirea altuia.”

György Frunda

Sursa

Code of Ethics for Pastors

The National Association of Evangelicals has developed and released a „Code of Ethics for Pastors” document and is asking church leaders across denominational lines to sign and uphold its outlined principles in their lives as ministers.

Specifically, pastors who sign on to the document vow to, among other things:

 

What if Starbucks Marketed Like a Church? A Parable.

Videoclipul acesta este o parodie. Cât şi dacă o biserică poate folosi mijloace de marketing este o preocupare serioasă în Statele Unite.
În ce măsură pot şi trebuie să-şi pună şi românii aceste întrebări?

 

7 Starting Points for Church Worship Music

  • Biblically Informed Words
  • Theologically Accurate Words
  • Theologically Profound Words
  • A Simple Tune
 

Declaraţii radicale: un lucru imposibil pentru Dumnezeu este…

Un singur lucru e imposibil pentru Dumnezeu: să găsească vreun sens în orice fel de lege a copyright-ului pe planetă.

Only one thing is impossible for God: To find any sense in any copyright law on the planet.

Mark Twain

Why Science Needs the Christian Worldview

Christians can be confident in a discussion on the nature and use of science, precisely because only the Christian worldview can provide the necessary preconditions for the intelligibility of scientific inquiry.
Science requires a significant number of philosophical assumptions just to conduct empirical investigation.

What are those borrowed elements?
What are some of the most important presuppositions without which scientific investigation should prove impossible?
A brief list of such presuppositions includes:

 

5 core values of a church in decline

Photo source: The Resurgence

1. Laziness
2. Fear of Man
3. Pride
4. Staff Abuse
5. Loss of Focus

Source